Pentru a înțelege bine orice patologie a ochiului, este important să ne amintim care este anatomia globului ocular. Știm că lumina se formează pe acest organ de simț în zona retinei, zona din spatele globului ocular, de unde informația este transmisă la creier care o traduce în imagini. Pentru formarea clară și corectă a imaginii, este necesar ca traseul luminii de la pupilă la retină să fie nestingherit, trecând prin medii complet transparente. Lumina trebuie și să ajungă la destinația corectă pe retină, iar această zonă nu trebuie să fie alterată în vreun fel.

Destinația luminii în cazul acesta este macula, zona centrală de pe retină care are un diametru de aproximativ 1 mm. Aceasta are rolul de a asigura o vedere precisă și focalizată, și mai important, este zona datorită căreia putem vedea clar literele și putem citi. Orice deteriorare a maculei rezultă în pierderea acuității vizuale, în distorsionarea imaginilor percepute, astfel încât putem ajunge să percepem obiecte mai mari sau mai mici decât sunt în realitate, liniile drepte pot părea curbate, iar culorile pot fi alterate.

Membrana epimaculară este un strat subțire care acoperă retina în zona centrală, adică pe maculă. Această membrană se dezvoltă spontan în peste 80% din cazuri, și afectează aproximativ 10% din pacienții de peste 60 de ani. În restul de 20%, evoluția afecțiunii survine ca urmare a altor patologii oculare.