consult oftalmologic
iulie 28, 2022

Cataracta senilă: ce este și care sunt opțiunile de tratament

Cataracta senilă este una dintre cele mai frecvente afecțiuni la nivelul ochilor, ce apare odată cu îmbătrânirea. Cataracta înseamnă opacifierea cristalinului, ceea ce determină vederea încețoșată. Afecțiunea este cauza cea mai răspândită a orbirii. Tratamentul cataractei vizează înlocuirea cristalinului afectat cu unul artificial. Vederea va fi restabilită, iar procentul celor care nu vor mai avea nevoie de ochelari după intervenție este foarte mare.

Cataracta senilă este o boală care afectează vederea și, de regulă, apare pe fondul îmbătrânirii. Afecțiunea provoacă tulburări de vedere și trebuie tratată corespunzător. În caz contrar, complicațiile ce pot să apară duc la diminuarea acuității vizuale, îngustarea spectrului vizual, pierderea totală a vederii și la orbire.

Cataracta senilă poate să apară însă și pe fondul unor boli patologice, dar și după un traumatism ocular.

Ce este cataracta senilă?

Odată cu înaintarea în vârstă ochii au de suferit. Acuitatea vizuală scade, iar vederea poate fi în ceață. Cataracta senilă este o afecțiune legată de vârstă și este diagnosticată la persoanele trecute de 50 de ani.

Ce reprezintă Cataracta? O tulburarea de vedere. Cristalinul fie se îngroașă, fie vorbim de o tulburare la nivelul său, ceea ce determină scăderea acuității vizuale, treptat. Fenomenul nu apare peste noapte, degradarea vederii se produce în ani. Lăsată netratată, cataracta senilă duce la orbirea parțială sau totală.

Cataracta senilă apare ca urmare a opacizării cristalinului, semnul caracteristic al afecțiunii fiind o pată altă pe ochi, atunci când boala a avansat. Cataracta este o peliculă fină opacă, la nivelul cristalinului, care obturează trecerea luminii spre retină, ceea ce creează tulburări de vedere.

Cataracta senilă: simptome

  • Vedere încețoșată, neclară;
  • Culori șterse;
  • Sensibilitate la lumină puternică, dar și la cea slabă;
  • Acuitatea vizuală extrem de scăzută pe timp de noapte sau imposibilitatea de a distinge ceva pe întuneric;
  • Vedere dublată sau formarea mai multor imagini pentru un singur obiect;
  • Halouri în jurul surselor de lumină;
  • Schimbarea frecventă a dioptriei ochelarilor, deși la debutul bolii poate să apară, pentru o
  • scurtă perioadă, o ameliorare a vederii în plan apropiat;
  • Puncte negre în fața ochilor.

Cataracta senilă: cauze

Principala cauză este înaintarea în vârstă, dar sunt și alte motive ce pot determina apariția cataractei:

  • Leziuni sau traume la nivelul globului ocular;
  • Diabet zaharat;
  • Tratamentul de lungă durată cu steroizi;
  •  
  • Expunere excesivă la razele ultraviolete;
  • Moștenirea genetică;
  • Vicii – fumat, alcool;
  • Obezitate;
  • Hipertensiune arterială;
  • Alte afecțiuni oftalmologice: miopie, dezlipire de retinăglaucom.
diagrama-ochiului

Cataracta senilă: cum se diagnostichează?

Medicul oftalmolog poate opta pentru câteva metodele în ceea ce privește depistarea cataractei senile.Prima etapă este reprezentată de examinarea oculară completă: observarea acuității vizuale, de aproape și de la distanță, testul de acuitate vizuală, evaluarea sensibilității vizuale.

Alături de acestea, medicul poate recomanda și investigații amănunțite, consultația oftalmologică pentru observarea structurii intraoculare, măsurarea presiunii intraoculare, putând să apeleze și la oftalmologie directă și indirectă, ecografie oculară pentru examinarea fundului de ochi, a retinei și a vaselor de sânge din jurul ochilor.

De asemenea, medicul trebuie să afle informații din istoricul medical al fiecărui pacient în parte, precum și ce alte tratamente urmează acea persoană. Nu uitați să menționați dacă ați apelat la produse fără prescripție medicală și remedii naturale pentru afecțiuni oftalmologice.

Abia după ce are toate informațiile și rezultatele investigațiilor recomandate, specialistul poate să spună dacă este vorba de cataractă senilă, în ce stadiu este aceasta și care este cea mai bună variantă de tratament pentru pacient.

Cataracta senilă care sunt opțiunile de tratament?

Cataracta senilă este o afecțiune care se poate trata. Singura metodă de a îngriji persoanele cu această afecțiune este operația de cataracta. Aceasta înseamnă înlocuirea cristalinului natural, opacizat, cu unul artificial, ceea ce redă vederea și îmbunătățește calitatea vieții pacienților.

Care sunt pașii pentru operarea cataractei senile?

  • Anestezie locală;
  • Incizie la nivelul corneei;
  • Fragmentarea cristalinului afectat;
  • Plasarea cristalinului intraocular.

Tipuri de cristalin artificial:

  • Multifocale;
  • Monofocale.
Atenție: alegerea tipului de cristalin utilizat la operație se face la recomandarea medicului, pentru a se putea obține cele mai bune rezultate la fiecare pacient în parte.
 
Implantarea cristalinelor artificiale multifocale poate însemna în cele mai multe cazuri atât recuperarea vederii, cât și renunțarea la ochelari, pentru că imaginea se stabilizează și devine clară.
Operația de cataractă senilă poate fi un succes și în cazuri de orbire parțială, însă rezultate bune se obțin cu cât afecțiunea este diagnosticată mai devreme și intervenția chirurgicală este realizată în fazele incipiente ale bolii.
consult oftalmologic

Tratamentele medicale și chirurgicale realizate în cadrul clinicii sunt efectuate de personal de specialitate, cu experiență în domeniu, cu utilizarea celor mai noi și moderne echipamente din domeniu.

Atenție: apariția la un anumit interval, în situații rare, a unei opacizări a cristalinului secundar nu înseamnă că operația a dat greș. Afecțiunea se numește cataractă secundară și reprezintă un sindrom de opacifiere a capsulei posterioare. Tratamentul cu laser, este rapid, fără durere și determină claritatea vederii, căpătate imediat după intervenția chirurgicală de cataractă.

 

Tratament medicamentos

Tratamentul cu picături pentru cataracta senilă nu are nicio eficiență! Numai intervenția chirurgicală poate reda vederea.

Utilizarea unor produse medicamentoase în combinație cu picături sau alte soluții pentru tratarea cataractei senile nu reprezintă o metodă eficientă de tratament și nu trebuie să vă îndreptați spre aceste opțiuni. Netratată chirurgical cataracta senilă duce la pierderea parțială sau totală a vederii.

Cataracta senilă: prevenție

Nu se poate vorbi de prevenția cataractei senile în adevăratul sens al cuvântului. Însă, o metodă de prevenire a instalării bolii este reprezentată de controalele oftalmologice periodice.

De asemenea, purtarea ochelarilor de protecție solară, de calitate, pentru a apăra ochii de razele puternice ultraviolete poate fi de un real folos, alături de renunțarea la fumat și alcool.

Controlul bolilor și tratamentul urmat cu strictețe, dar și menținerea unui stil de viață sănătos, cu o dietă echilibrată, pot fi primii pași în ceea ce privește întârzierea apariției cataractei senile.

Cataracta senilă este o afecțiune oftalmologică ce apare, de regulă, pentru că organismul îmbătrânește. Boala poate fi tratată cu intervenție chirurgicală, iar după înlocuirea cristalinului opacizat cu unul artificial, vederea se clarifică și nu mai este nevoie de ochelari. Netratată, boala poate duce la orbire.

Cataracta senilă determină apariția unei pete fine pe ochi, ceea ce împiedică vederea. Cu operație de înlocuire a cristalinului, vederea este restabilită.

Surse de informare:

  1. Cataracts – https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/cataracts/symptoms-causes/syc-20353790
  2. Senile cataract: Stages, causes, symptoms, and treatment – https://www.belmarrahealth.com/senile-cataract-stages-causes-symptoms-treatment/
  3. CATARACT OPTIONS – https://www.clevelandeyeclinic.com/cataracts-ohio/about-cataract-surgery/

Lasă un comentariu