Doctorul oftalmolog poate detecta semne de glaucom în timpul unui examen al pupilei dilatate numit și examinarea fundului de ochi.
Cum decurge examinarea fundului de ochi?
Pacientului i se administrează picături speciale pentru dilatarea pupilei.
Pupila se dilată larg făcând posibilă examinarea fundului de ochi.
Cu ajutorul unui oftalmoscop ce proiectează în pupilă un fascicul luminos intens, specialistul vede fundul de ochi mărit de 15-20 de ori, lucru ce face posibilă depistarea celor mai mici anomalii.Când pupila este dilatată doctorul oftalmolog poate vedea clar retina, nervul optic și macula. Pentru a detecta prematur semnele de glaucom doctorul examinează nervul optic.
Nervul optic al acestui pacient este sănătos.
Dar așa va arăta un nerv optic cu semne de glaucom.
Examinarea fundului de ochi poate identifica:
Cataracta: Cataracta reprezintă opacifierea cristalinului natural al ochiului. Cataracta reprezintă principala cauză de pierdere a vederii la adulții cu vârstă de peste 55 ani. Examinarea corectă a cataractei se ralizează prin dilatarea pupilei.
Degenerescenta maculară: Degenerescența maculară legată de vărstă este o boală oftalmologică în urma căreia apare distrugerea vederii centrale. Macula are rol în vederea culorilor și detaliilor obiectelor, necesare pentru vederea centrală.
Diabetul: La 10 ani de la debutul diabetului, debut care adesea nu este observat, poate apărea retinopatia diabetică. Bolnavul de diabet trebuie urmărit periodic de oftalmolog pentru a preîntâmpina orbirea bolnavului de diabet.
Retinopatia diabetica: In timp, diabetul afectează sistemul circulator al retinei. Faza incipientă a bolii este cunoscută ca retinopatie diabetică neproliferativă. În această fază a bolii, arterele care irigă retina devin fragile și se sparg formând mici hemoragii. Stadiu mai avansat este cel de retinopatie diabetică proliferativă.